Programul Național de Dezvoltare Locală va funcționa fără probleme. Cel puțin așa a promis vicepremierul Paul Stănescu, cu puțin timp în urmă. Potrivit acestuia, toate lucrările ce vor fi efectuate până la finele acestui an vor fi decontate. Iar în județul Olt se află în derulare, în diverse stadii de implementare, peste 200 de investiții.