„Omul de Oțel” aduce Ștafeta Veteranilor la Slatina, jandarmerița campioană o preia spre Râmnicu Vâlcea

34

La începutul acestei săptămâni, Ștafeta Invictus a pornit pentru a cincea oară, pe trei trasee care vor uni la pas Oltenia, Bucureștiul și Moldova cu Careiul. Cele trei trasee (albastru, galben și roșu) din acest an al “Ștafetei Veteranilor” includ peste 50 de localități importante și măsoară peste 3300 de kilometri. Peste 100 de maratoniști aleargă însoțiți de bicicliști purtând Ștafeta Veteranilor!

Pe 8 octombrie, a început Ștafeta Veteranilor Invictus, un eveniment al cărui scop este să promoveze valorile naționale și respectul față de veteranii și eroii României. Cele trei bucăți din drapelul Tricolor vor fi purtate pe trei trasee ale țării și unite la Carei. Ștafeta va fi purtată de membrii Asociației Voluntarilor Invictus România, dar și de alți ultramaratoniști importanți.

La Slatina va ajunge în seara zilei de sâmbătă -13 Octombrie, Vlad Tănase fiind ultramaratonistul care va pacurge distanța dintre Craiova și Slatina. În luna ianuarie, pentru activitate sportivă, lui Vlad i-a fost conferit titlul Cetățean de Onoare al Slatinei, pentru finalizarea, în 2017, a două celebre competiții sportive de anduranță: triplu IronMan – ”The Brutal Extreme” (Țara Galilor) și ”Enduroman” (Hampshire, Marea Britanie).

Despre Vlad Tănase în știrile Realitatea Oltului:

http://realitateaoltului.ro/2017/09/18/tanase-continua-cursa-la-cel-mai-dificil-triatlon-din-lume-the-brutal/

http://realitateaoltului.ro/2017/05/10/slatineanul-de-otel-a-parcurs-distantele-cumulate-a-doua-triatloane-pe-distanta-ironman/

http://realitateaoltului.ro/2016/03/09/un-slatinean-scrie-istorie-la-cercul-polar/

http://realitateaoltului.ro/2018/07/16/o-noua-provocare-pentru-slatineanul-de-otel-challenge-ul-but-polonia/

De la Slatina, ștafeta va fi prleuată de o jandarmeriță, coordonatoarea la nivel local a acestui eveniment. Simona Floricel și colegii săi de alergare de la Slatina Running vor trebui să predea luni, 15 octombrie, ștafeta la Râmnicu Vâlcea, pentru ca aceasta să ajungă pe 25 octombrie la Carei.

http://realitateaoltului.ro/2018/08/27/foto-campioana-in-uniforma-din-nou-pe-podiumurile-nationale/

„Ștafeta Veteranilor” este un eveniment organizat în contextul sărbătoririi, la 25 octombrie, a Zilei Armatei României, desfăşurat de Asociatia Voluntarilor Invictus și susţinut de Ministerul Apărării Naţionale și Casa Regală a României.