Deputaţii jurişti au decis: Evazioniştii scapă de dosar penal

41

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat un raport favorabil, cu 13 voturi pentru (PSD, ALDE, UDMR), 3 împotrivă (USR) şi 3 abţineri (PNL) pe proiectul de lege al deputatului PSD Cătălin Rădulescu. Acesta prevede că persoanele care comit evaziune fiscală şi nu sunt recidiviste pot scăpa de urmărirea penală dacă plătesc prejudiciul la timp.

„În cazul săvărşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, se va dispune, o singură dată, renunţarea la urmărirea penală”, prevede un amendament adoptat în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor

În forma adoptată la Senat, majorarea prejudiciului era de 50%. Prejudiciul poate fi plătit în termen de un an, iar judecătorul poate extinde motivat acest termen până la trei ani.

Proiectul a fost adoptat de Senat pe 29 mai 2018. Camera Deputaţilor este vor decizional în acest caz, votul în plen urmând să aibă loc mâine.