Bursă pentru cel mai bun elev din Brâncoveni, acordată de Alexandrion Grup la Gala Premiilor „Constantin Brâncoveanu”

48

Personalităţi din lumea ştiinţifică şi culturală au fost premiate în cadrul Galei Naţionale „Constantin Brâncoveanu”. Printre premianții celei de-a V-a ediții se numără și un elev din comuna olteană Brâncoveni.

Născut în comuna olteană Brâncoveni, unde se păstrează încă vechea curte domnească, Constantin Brâncoveanu a fost domnul Țării Românești între anii 1688 și 1714, având una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române. La gala premiilor ce-i poartă numele domnitorului oltean sunt premiate anual valorile României contemporane. Alături de personalităţi din lumea ştiinţifică şi culturală, unul dintre premii, sub forma unei burse, este atribuit unui elev al școlii din comuna Brâncoveni, drept recunoaștere pentru rezultate deosebite la învățătură. Acesta este cadoul pe care angajații Fundației și ai Grupului i-l dăruiesc, an de an, fondatorului și președintelui Nawaf Salameh.

Anul acesta, unul dintre cele mai prestigioase evenimente culturale din țară, ajuns la ediția numărul cinci, l-a avut la Palatul Regal din București – Muzeul Național de Artă printre cei 200 de invitați (reprezentanți ai Casei Regale a României, diplomați, foști și actuali miniștri, precum ministrul Culturii și Identității Naționale, George Vladimir Ivașcu) pe elevul Gheorghe Neagu.

„Mulțumim Fundației Alexandrion Grup și domnului Nawaf Salameh! În fiecare an performanța celui mai bun elev al comunei la învățătură este răsplătită grație acestor buni prieteni ai brâncovenilor! Păstrând tradiția de fiecare an, Fundația Alexandrion Grup a decernat „Bursa Nawaf Salameh” elevului din comuna Brâncoveni cu cele mai bune rezultate la învățătură, Neagu Gheorghe Mihai, în cadrul celei de-a V-a ediție a Galei Premiilor „Constantin Brâncoveanu”, ediţia 2018. „, declară edilul comunei Brâncoveni, Ion Cheroiu.