Senatorii au dat ,,undă verde,, reducerii numarului de parlamentari. Vezi cum a fost posibil

32

Senatul  a adoptat tacit proiectul de lege privind reducerea numărului de parlamentari la 300. Anunțul a fost făcut de preşedintele PMP, Eugen Tomac. Pentru ca la viitoarele alegeri să avem mai puțini senatori și deputați trebuie ca proiectul să fie votat în Camera Deputaților, care este cameră decizională.

„Inițiativa legislativă a PMP privind reducerea numărului de parlamentari la 300 a fost adoptată tacit de către Senat. În plină campanie pentru un nou referendum, iată că este posibil să punem în aplicare rezultatul referendumului din 2009 privind reducerea numărului de parlmanentari la 300. Chiar dacă tacit, chiar dacă atât de târziu.

Actuala putere are acum ocazia de a demonstra că nu doar mimează preocuparea față de respectarea voinței poporului exprimată prin referendum, ci chiar o face. Corect ar fi ca săptămâna viitoare să avem pe ordinea de zi, în plenul Camerei Deputaților, această inițiativă legislativă pentru a da votul final pentru adoptarea acesteia. Abia atunci vor fi credibili în mesajele pe care le transmit zilele acestea referitoare la referendumul convocat pentru 6-7 octombrie”, a scris președintele PMP, Eugen Tomac, pe Facebook.

În 2009, la propunerea fostului preşedinte Traian Băsescu, s-a desfăşurat referendumul consultativ pentru trecerea la parlament unicameral și reducerea numărului de parlamentari.Referendumul a fost unul valid, dar care nu a produs efecte.

Dacă va trece și de Camera Deputaților, legea de modificare a Constituţiei în sensul reducerii numărului de parlamentari, ar urma să fie supusă din nou unui vot la referendum, în cazul în care ar fi adoptată de Parlament.