Prinși cu 93 de kg de pește-n portbajag

750
foto: arhivă

Caras, somn și șalău, capturat cu plase multifilament și o barcă penumatică, în total 93 de kg, a fost depistat de către polițiștii olteni în portbagajul unei mașini. Cei doi braconieri s-au ales cu dosar penal și au rămas fără pește.

Polițiștii olteni au depistat în trafic doi bărbați care transportau aproape 100 de kg de pește, provenit din braconaj piscicol.

„Polițiștii Secției de Poliție Rurală nr 6 Găneasa au depistat în trafic două persoane care transportau cu un autoturism o cantitate de pește, motivând că l-au pescuit. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că cele 2 persoane ar fi capturat peștele în avalul barajului Strejești, folosind 300m de plase de pescuit multifilament și o barcă pneumatică.”, arată IPJ Olt.

Cei doi pescari au rămas fără pește, dar și fără uneltele de pescuit. Plasele de pescuit au ajuns la Camera de Corpuri Delicte din cadrul Poliției municipiului Slatina, iar peștele, din speciile caras, somn și șalău, a fost predat unei societăți comerciale slătinene în vederea valorificării.

Pescarii s-au ales cu dosar penal pentru braconaj. „În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de pescuitul comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit și pescuitul cu alte unelte sau scule neautorizate, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura”, menționează IPJ Olt.