Pompierii serbează mâine, 13 septembrie, 170 de ani de la bătălia din Dealul Spirii. Manifestările pregătite pentru a marca această aniversare au debutat astăzi cu Ziua porților deschise, ocazie cu care sute de elevi au trecut pragul subunităților de pompieri din Olt. Dacă cei mici au luat contact cu dotările salvatorilor, liceenii au aflat cum pot acorda primul ajutor în caz de nevoie.