Alcătuit dintr-un număr mare de alei, parcări și trotuare, aflate într-o stare continuă de degradare, cartierul Școala de Poliție va fi modernizat de către administrația locală. Lucrările constau în reabilitarea carosabilului și a trotuarelor.
Cartierul Școala de Poliție, alcătuit din străzile Caloianca-tronson, Teiului, Cazărmii, Liliacului- tronson, va intra în reabilitare. Documentația de avizare a lucrărilor de intervenții și Indicatori Tehnico – Economici va fi supusă aprobării aleșilor locali, valoarea totală a investiţiei ridicându-se la 5.018.815,889 lei cu T.V.A, iar durata de realizare la 9 luni.
Investiția este motivată de administrația locală astfel: „unele investiții privind asfaltarea rețelei rutiere au ieșit din perioada de garanție, iar la momentul actual prezintă degradări majore ale părții carosabile și a trotuarelor (str. Cazarmii, str. Caloianca-tronson, str. Teiului, str. Liliacului-tronson); în anumite cartiere sistemul rutier, trotuarele și parcările au fost executate din sistem rigid (beton) care prezintă degradări majore (cartier Teiului, str. Liliacului-tronson); suprafața considerabilă a zonei care este alcatuită dintr-un număr mare de alei, parcări și trotuare, aflate într-o stare continuă de degradare; creșterea continuă a numărului de automobile care prin sporirea dimensiunii parcului auto implică în mod constant investiții în serviciile publice; necesitatea îmbunătăţirii aspectului și viabilităţii străzilor din municipiul Slatina, conservarea şi adaptarea sistemului rutier şi de siguranţă a circulației, precum și traficul şi factorii de mediu la care sunt supuse sau vor fi supuse străzile în perspectivă”.