FOTO/ Campioana în uniformă, din nou pe podiumurile naționale

55

Plt. adj. Simona Floricel din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt a participat în acest week-end la două concursuri naționale de alergare, situându-se pe primele poziții.

Campioana națională de anul trecut confirmă și în acest an, reușind să urce pe podium la Campionatul Național de Atletism Masters, pe poziția de vicecampioană. Plt. adj. Floricel Simona din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt a participat sâmbătă, 25 august, la proba de 10 000 m, reușind să se claseze pe locul 2 la categoria +40 ani feminin. Campionatul s-a desfășurat pe stadionul „Iolanda Balaș Soter” București.

Duminică, sportiva desemnată jandarmul de onoare al Oltului, a participat la „Maratonul Olteniei”, desfășurat la Râmnicu Vâlcea. Cursa la care a participat a măsurat distanța de 21,5 km (semimaraton), diferență pozitivă de nivel de 600 m. Timpul obținut a fost de 2 ore și 27 minute, ocupând locul 4 la general feminin și locul 3 la categoria de vârstă.

Plutonierul adjutant Floricel Simona îşi desfăşoară activitatea în cadrul IJJ Olt din anul 2006, în decursul timpului participând la diferite competiţii, la care a obținut  rezultate foarte bune.