Simona Halep a pierdut la Cincinnati. Ce s-a întâmplat cu evoluția ei pe teren

28

Simona Halep, numărul unu mondial, a fost învinsă de olandeza Kiki Bertens, cu 2-6, 7-6 (6), 6-2, duminică, în finala turneului WTA de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 2.874.299 dolari.

Halep (26 ani) s-a înclinat după două ore şi 5 minute de joc, în faţa olandezei Bertens (26 ani, 17 WTA), la capătul unui meci solicitant.

Simona Halep a început foarte bine meciul şi a condus cu 2-0, 3-1 şi 4-2, a reuşit un nou break, după care a încheiat primul set cu 6-2, în doar 32 de minute.

În actul secund, Simona a scăzut uşor nivelul, a fost condusă cu 1-0 şi 4-1, dar, în urma sfaturilor antrenorului Darren Cahill, a reuşit să revină şi a egalat, 4-4, a dus setul în tiebreak, unde a avut 2-0, a pierdut patru puncte la rând (2-4), a fost condusă cu 5-3, dar a întors din nou situaţia şi a ratat o minge de meci la 6-5. Bertens a reuşit apoi trei puncte la rând şi a câştigat cu 8-6.

În decisiv, olandeza a început agresiv şi a câştigat contra serviciului în primul ghem, dar Halep a restabilit apoi egalitatea. Bertens a făcut un nou break, iar Halep a părut că cedează fizic şi psihic, în ciuda îndemnurilor lui Cahill, pierzând următoarele două ghemuri la zero. La 1-4, românca a ratat două mingi de break, care ar fi readus-o în joc, iar apoi Bertens a reuşit să obţină victoria cu 6-2.

Halep a avut în acest meci 2 aşi, a comis 3 duble greşeli, având procentaje mai slabe decât adversara la ambele servicii (63%-72% la primul, 45%-54% la al doilea). Simona a avut 23 de winners şi a comis 24 de erori neforţate. Bertens a avut 6 aşi, a făcut o singură dublă greşeală, a realizat 34 de mingi direct câştigătoarea, contabilizând 41 de erori neprovocate.

Românca, finalistă în 2015 şi 2017 la Cincinnati, va primi un cec de 262.364 dolari şi 585 puncte WTA. Ea continuă să aibă avantaj în meciurile directe cu Bertens, 3-2. Batava obţinuse prima victorie în 2012 în semifinale la Fes, cu 6-3, 6-4, în timp ce Halep s-a impus în 2010 la turneul ITF de la Torhout (Belgia), cu 7-6 (2), 6-2, în 2016 la Wimbledon, în turul al treilea, cu 6-4, 6-3, şi în 2017, în semifinale la Roma, cu 7-5, 6-1.

Pentru Simona Halep, finala de la Cincinnati a fost a 33-a din carieră, până acum având 18 titluri cucerite. Simona a obţinut şase titluri în 2013, la Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova şi Sofia, două în 2014, la Doha şi Bucureşti, trei în 2015, Shenzhen, Dubai şi Indian Wells, trei în 2016, la Madrid, Bucureşti şi Montreal, în 2017 a câştigat la Madrid, iar anul acesta s-a impus la Shenzhen, Roland Garros şi Montreal.

Halep a mai jucat 15 finale, în 2010 şi 2011 la Fes (Maroc), în 2012 la Bruxelles, în 2014 la Madrid, Roland Garros şi Turneul Campioanelor, în 2015 la Toronto şi Cincinnati, iar în 2017 la Roma, Roland Garros, Cincinnati şi Beijing, iar anul acesta la Australian Open, Roma şi Cincinnati.

sursa: antenta3