Este oficial! Poţi ieşi cu 10 ani mai repede la PENSIE. Află EXACT când te poţi pensiona şi câţi bani vei primi!

373

Persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare, potrivit proiectului Legii pensiilor lansat joi în dezbatere publică de Ministerul Muncii. 

Printre noutăţile aduse de acest proiect de lege se numără introducerea masterului şi a doctoratului ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare, care se adaugă facultăţii, stagiului militar, pensiei de invaliditate, concediului medical, celui pentru creşterea copilului, şomajului indemnizat, deportării, prizonieratului şi detenţiei politice, prevăzute de legislaţia în vigoare.

Condiţia pentru asimilarea perioadei necontributive este ca stagiul minim de cotizare să fie de 15 ani. Pentru fiecare an de perioadă asimilată se acordă câte 0,25 puncte.

Proiectul de lege prevede şi debirocratizarea şi accesul online la informaţiile despre propriile contribuţii. Astfel, ANAF va transmite către Casa Naţională de Pensii Publice sumele datorate şi plătite pentru fiecare salariat. Cetăţenii se vor putea informa de pe site-ul CNPP cu privire la stagiul de cotizare realizat, venitul obţinut şi sumele achitate drept contribuţii, susţine Ministerul Muncii.

În proiectul noii legi se menţine contractul de asigurare facultativă, dar cu modificări. Astfel, dacă în actuala lege se poate plăti doar pentru cinci ani consecutivi retroactivi, pe viitor se vor putea alege perioade diferite necontributive ca să totalizeze 5 ani. Plata se va putea face în rate, dar nu mai târziu de 1 an de la încheierea contractului. În cazul neplăţii integrale, se va lua în calcul suma parţial achitată.

În prezent, asigurarea facultativă se face la nivelul salariului minim, dar în practică s-a demonstrat că aceasta nu asigură nici măcar pensia minim garantată, astfel că s-a decis folosirea salariului mediu ca indicator. Acest tip de contract se încheie doar în cazul persoanelor care au realizat stagiul minim de 15 ani. Se menţin prevederile referitoare la contractul de asigurare pentru perioadele viitoare încheierii lui, cu noua bază de calcul, precizează ministerul.

Proiectul prevede tot 4 categorii de pensii, cea de limită de vârstă, cea anticipată, cea de invaliditate şi cea de urmaş. Sunt aceleaşi patru categorii ca şi în vechea lege, dar unele au suferit modificări de structură.

În cazul pensiei pentru limita de vârstă trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile de vechime minimă şi vârstă standard de pensionare.

Ca şi excepţie, actuala pensie anticipată (nepenalizată) devine pensie pentru limită de vârstă. Adică persoanele care au 8 ani peste stagiul complet de cotizare, inclusiv din perioade asimilate, se pot pensiona cu 5 ani înainte de îndeplinirea vârstei de pensionare. În acelaşi timp, în acest caz se poate cumula pensia cu salariul şi se valorifică perioadele necontributive asimilate.

O altă noutate este aceea că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare de 15 ani şi au născut 3 copii pe care i-au crescut până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu 6 ani. Începând cu al 4-lea copil se adaugă câte 1 an în plus, pentru fiecare copil.

Se menţin celelalte prevederi din actuala legislaţie cu privire la pensia pentru limită de vârstă, precum grupele, condiţiile speciale şi deosebite, handicapul s.a.

Pensia anticipată (cu penalizare) este actuala pensie anticipată parţială şi se menţin prevederile legale în vigoare.

În cazul pensiei de invaliditate se redefinesc gradele de invaliditate, pentru a se da posibilitatea desfăşurării unor activităţi profesionale independente, în paralel. Astfel, gradul I e caracterizat de deficienţă funcţională gravă şi capacitate de muncă diminuată, gradul II e caracterizat de deficienţă funcţională accentuată şi capacitate de muncă diminuată, iar gradul III e caracterizat de deficienţă funcţională medie şi capacitate de muncă diminuată.

Pensia de urmaş se menţine şi, în plus de actualele prevederi, apare o nouă prestaţie, şi anume ajutorul pentru soţul supravieţuitor, care va primi 25% din pensia soţului decedat. Acest ajutor va putea fi cumulat cu propria pensie.

Pensia minimă se calculează raportat la salariul minim brut pe economie din anul respectiv. Persoanele cu vechime de minim 15 ani primesc 45% din salariul minim brut pe ţară, iar pentru fiecare an de vechime în plus se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe ţară. Persoanele cu vechime între 10 ani şi 15 ani, aflate la pensie la data intrării în vigoare a legii, primesc 40% din salariul minim brut pe ţară, iar pentru fiecare an de vechime în plus se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe ţară. În cazul în care din calculul pensiei rezultă o sumă mai mare, atunci persoana o va primi pe aceasta. Formula a fost introdusă pentru a remedia o inechitate prevăzută de legislaţia în vigoare, din cauza căreia nu se făcea nicio diferenţiere în funcţie de anii lucraţi între beneficiarii de pensie minimă. Adică, în practică se ajunge în situaţia în care un pensionar care a lucrat 12 ani, spre exemplu, să primească la fel cu unul care a lucrat 35 de ani, dar pe salariul minim pe economie, precizează Ministerul Muncii.

O altă noutate adusă de proiectul de lege este introducerea opţiunii pentru indemnizaţia socială minimă. Pensionarii aflaţi deja în plată, care au stagiul de cotizare sub 15 ani, vor putea opta între pensie şi indemnizaţia socială minimă, cu 3 luni înainte de aplicarea efectivă a legii. Opţiunea se va face prin poştă, cu formular pretimbrat primit de la Casa Naţională de Pensii Publice, pentru a evita cozi interminabile la ghişee.

Pensionarii în plată care au realizat stagiul de cotizare mai mic de 15 ani beneficiază de recalculare pe noua formulă, iar dacă suma rezultată este sub indemnizaţia socială minimă ei opt opta pentru aceasta din urmă. Pensionarii care nu optează în termenul de 3 luni amintit rămân în plată cu suma rezultată din calculul pe baza contributivităţii.

Sunt exceptaţi pensionarii care beneficiază de pensie de limită de vârstă şi au realizat stagiul minim cuprins între 10 şi 15 ani, conform legislaţiei în vigoare, la data stabilirii dreptului la pensie. Această excepţie este valabilă pentru persoanele deja pensionate la data intrării efective în vigoare a legii.

În proiectul de lege se prevede că, pentru a putea deveni pensionar, este necesară o vechime de minimum 15 ani. Persoanele care vor avea o vechime mai mică de la data intrării în vigoare a legii vor primi o indemnizaţie socială şi vor face obiectul unei alte legi.

Proiectul prevede că se valorifică toate drepturile de natură salarială pentru care s-au plătit contribuţii: sporuri, acord global, al 13-lea salariu, ore suplimentare, prime, premii şi alte bonusuri. Se va acorda un procent de 10% din oficiu, care va putea fi majorat dacă pensionarul va aduce acte doveditoare din care să rezulte un procent mai mare. Dacă după recalcularea conform adeverinţelor aduse rezultă o pensie mai mică, atunci se păstrează pensia calculată cu majorarea de 10% acordată iniţial.

Această modificare a fost operată deoarece pentru astfel de venituri s-au plătit contribuţii şi, cu toate acestea, ele nu sunt luate în calcul, în prezent, la stabilirea pensiei, susţine Ministerul muncii.

Condiţiile speciale şi deosebite şi fostele grupe de muncă se păstrează şi, de asemenea, se creează baza legală pentru recunoaşterea altor locuri de muncă în condiţii speciale.

Pensia va fi reprezentată de Numărul Total de Puncte înmulţit cu Valoarea Punctului de Referinţă (VPR).

Numărul total de puncte este suma punctajelor anuale. Punctajul anual este suma punctajelor lunare împărţită la 12 luni. Punctajul lunar este venitul brut realizat împărţit la câştigul mediu brut pe economie.

VPR va fi de 75 de lei în anul 2021 şi a fost determinată prin împărţirea Valorii punctului de pensie din anul 2021, adică 1.875 de lei, la 25, care reprezintă vechimea medie de ani din sistemul de pensii, rezultată în urma aplicării ultimelor patru legi ale pensiilor.

Formula de calcul are avantajul nu doar că elimină inechităţile, dar duce şi la creşterea tuturor pensiilor, susţin guvernanţii.

Legea se aplică etapizat până în anul 2021, când va intra integral în vigoare.

Valoarea punctului de pensie se actualizează conform Programului de Guvernare, şi anume:

* 1.265 de lei în 2019;

* 1.775 de lei în 2020;

* 1.875 de lei în 2021, adică suma aferentă VPR nou introdus de 75 de lei, la care se adaugă majorarea de 10% aferentă sporurilor, acordului global şi altor drepturi de natură salarială pentru care s-au plătit contribuţii;

* iar din anul 2022 Valoarea Punctului de Referinţă se va indexa, anual, cu inflaţia.

Proiectul de lege urmăreşte eliminarea inechităţilor din sistemul public de pensii, care au făcut ca persoane care au lucrat acelaşi număr de ani, în aceeaşi profesie şi au cotizat egal, să aibă pensii diferite. De asemenea, se elimină inechităţile din sistem dintre femei şi bărbaţi care au lucrat acelaşi număr de ani, în aceleaşi condiţii şi care au contribuit egal, dar care aveau pensii diferite. Prin actul normativ, pensiile în discuţie se egalizează, mai susţine Ministerul Muncii.