PSD Olt, fără șefă la femei

397

Ilegal șefă la Organizația de Femei a PSD Olt (fiind funcționar public) sau ilegal funcționar public (fiind încă membru de partid), Felicia Man, ajunsă într-un postuleț călduț la Ministerul Educației, vizează unul mai înalt pentru care va susține concurs. Tot ilegal, având în vedere calificativul „Nesatisfăcător” obținut la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Olt atunci când a fost destituită de ministrul Educației.

Femeile social-democrate nu mai au șefă. Legal, ruptura între calitatea de membru de partid și Felicia Man s-a produs în ziua în care a câștigat concursul la Primăria Slatina pentru un post de funcționar public. N-a anunțat partidul, așa cum cere legea, nu și-a înaintat demisia, ci a continuat să fie și pesedistă, și funcționar public. Postul a fost doar o rampă de lansare pentru postulețul de consilier superior în cadrul Direcției Generale de Management Strategic și Politici Publice de la Ministerul Educației pe care a fost detașată la scurt timp. Un post prea mic pentru șefa femeilor social-democrate din Olt, care pe 13 august va susține un concurs pentru un post mai bun: de director general la Direcția Generală Educație Timpurie, Învățământ Primar și Gimnazial din cadrul aceluiași minister. Pentru care se pare că nu întrunește condițiile de participare, fiind „cadorisită” la debarcarea de pe postul de inspector școlar general al IȘJ Olt de minister cu un mare „Nesatisfăcător”, calificativ incompatibil cu cerințele postului. Unde mai pui calitatea de mebru de partid, la care nu a renunțat.