Familiile care vor să-și înscrie micuții la creșă și au făcut cereri în acest sens pot vedea dacă punctajul obținut le dă șanse să ocupe unul dintre cele cu puțin peste 50 de locuri. Lista cu punctajele stabilite de reprezentanții Direcției de Protecție și Asistență Socială Slatina pentru fiecare solicitant este afișată la sediul instituției. Cei nemulțumiți pot solicita lămuriri sau pot depune contestații. Repartizarea copiilor în creșe, în funcție de vârstă și de locurile disponibile, se va face pe 6 august.