Român condamnat în UK pentru viol în grup. Victima a încercat să se sinucidă de trei ori

34

Un tânăr din România a fost condamnat, în Marea Britanie, la 7 ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de viol în grup, alături de alți trei conaționali.

Florin M, de 27 de ani, a pledat vinovat pentru participare la viol în grup. Fapta cumplită s-a petrecut în Irlanda de Nord, iar victima a încercat să se sinucidă de trei ori după ce a fost violată, relatează BBC News.

”Tânăra rămâne extrem de traumatizată și este clar că această traumă va dura mai mulți ani”, a spus judecătorul.

Românul va ispăși jumătate din pedeapsă în Marea Britanie, urmând ca apoi să fie expulzat în România. Ceilalți autori, tot români, au primit pedepse de 16 ani de închisoare, anul trecut. Florin M., însă, fugise din Irlanda de Nord după faptă și a fost prins ulterior în baza unui mandata european de arestare.

Tânăra violată de cei patru români era student și avea 22 de ani când s-a petrecut fapta. Ea i-a întâlnit pe inculpați într-un bar. Deși își amintește că a fost acolo, ”următoarea ei memorie este dintr-un dormitor, în timp ce era violată”.