Protest spontan la CCR. Oameni depun sesizări pentru verificarea Codului de Procedură Penală

36

Zeci de persoane s-au aşezat, joi la prând, stau la coadă la sediul Curţii Constituţionale (CCR) pentru a depune intervenţii scrise în care cer verificarea constituţionalităţii Codului de Procedură Penală.

Apelul pentru acest demers a fost făcut printr-un eveniment anunţat pe Facebook, intitulat ”Stăm la coadă pentru Democraţie, la CCR”, scrie News.ro.

”Stăm la coadă pentru Democraţie? Ne dăm întâlnire joi, de la ora 12:00 la sediul CCR (Palatul Parlamentului, Intrarea B1, Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr. 2, sector 5), în încercarea de a salva democraţia. Am cercetat în amănunt ce instrumente democratice ne stau la dispoziţie pentru a combate modificările Codului de Procedură Penală. Amicus Curiae (prieten al curţii) este o intervenţie scrisă, pe care oricine o poate adresa Curţii Constituţionale. Prin acest instrument juridic, le putem solicita să verifice constituţionalitatea legilor în dezbatere. Am redactat o astfel de intervenţie în colaborare cu specialişti în drept. Sute de persoane au trimis deja prin fax sau poştă textul Amicus Curiae. (Am aflat că faxul de la CCR a rămas vineri fără toner). Ne-am propus să facem mai mult decât atât. Mergem să depunem şi personal documentul la sediul Instituţiei. Va fi pentru prima dată când se face coadă la uşa CCR, haide să ne asigurăm că o să fie una lungă de tot”, precizează organizatorii.