PSD Olt îl susține pe Liviu Dragnea. Stănescu: este o decizie în primă instanță, iar Constituția ne obligă să credem în prezumția de nevinovăție

80

Organizația Partidului Social Democrat Olt și-a manifestat susținerea pentru președintele PSD, Liviu Dragnea, atât în funcțiile politice, cât și cele administrative.

Prin intermediul unui comunicat de presă, președintele PSD Olt, Paul Stănescu, arată că organizația de la Olt, județ cu o prezență masivă la vot și cu PSD pe primul loc în opțiunile electoratului, îl susține pe președintele partidului, Liviu Dragnea, acesta fiind ieri condamnat, în primă instanță, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în dosarul DGASPC Teleorman, pentru acuzația de instigare la abuz în serviciu.

„Decizia de aseară, de altfel cu un grad ridicat de incertitudine, având în vedere faptul că există o opinie separată în completul de judecată,  are un substrat politic puternic, care legitimează discursul organizației noastre, din ultima vreme. Este o decizie în primă instanță, iar Constituția ne obligă să credem în prezumția de nevinovăție a oricărui cetățean român.”, declară Paul Stănescu, viceprim-ministru, ministru al Dezvoltării și senator de Olt.

„Avem de partea noastră votul electoral și un program de guvernare la care nu renunțăm, în ciuda bruiajelor venite din partea unor formațiuni politice minore, care nu reușesc niciodată  vreun succes electoral, dar se pricep de minune să creeze zgomot și scandal; care nu înțeleg că democrația presupune câștigarea alegerilor la urne, prin vot liber și că puterea nu se câștigă prin jocuri de culise și diversiuni.„, a subliniat președintele PSD Olt.