Doliu în fotbalul oltean. Fostul președinte al AJF Olt a murit

584

Un om care și-a dedicat întreaga viață fotbalului a încetat din viață. Tatăl președintelui AJF Olt, George Constantinescu a murit în această seară. Constantin Constantinescu, fostul președinte al AJF Olt timp timp de 25 de ani, a pierdut, după mai mulți ani, lupta boala nemiloasă care l-a măcinat.

Omul de fotbal Constantin Constantinescu s-a aflat la cârma Asociației Județene de Fotbal din 1991 până în primăvara lui 2016 când a predat ștafeta fiului său, acesta câștigând disputa cu Adi Crețu.

Înmormântarea va avea loc sâmbătă, la prânz, în Cimitirul Clocociov. Cei care vor să-și ia rămas bun de la cel care a condus destinele fotbalului oltean un sfert de secol o pot face începând de mâine, la Capela cimitirului în care își va dormi somnul de veci.