Minoră din Osica de Jos, VIOLATĂ de 3 bărbați din Fărcașele, pe câmp

5095
Abuse

O minoră, în vârstă de 13 ani, din comuna olteană Osica de Jos, a fost răpită de pe stradă și dusă într-un câmp de către doi bărbați, unde a fost violată de unul dintre ei și un altul chemat de suspecți.

Mama unei copile de doar 13 ani din Osica de Jos a anunțat aseară poliția cum că fata i-a fost răpită de pe stradă și violată pe un câmp. „La data de 17 iunie a.c, în jurul orelor 17,35 o femeie în vârstă de 39 de ani din comuna Osica de Jos a sesizat faptul că în jurul orelor 17:15, fiica sa în vârsta de 13 ani ar fi fost urcată cu forța într-un autoturism care se deplasa către comuna Fărcașele, iar în momentul revenirii la domiciliu declarând că ar fi fost violată. În urma activităților desfășurate de polițiști, au fost identificați doi bărbați cu vârstele de 21 și 24 de ani care ar fi luat-o pe minoră de pe stradă, cu forța, deplasându-se pe un câmp unde bărbatul de 24 de ani ar fi violat-o. De asemenea, acesta ar mai fi chemat un bărbat de 29 se ani care, la rândul său, ar fi violat-o pe minoră.”, declară Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Cei trei bărbați, toți din comuna Fărcașele, au fost reținuți 24 de ore pe bază de ordonanță sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și viol. Mâine, se va propune arestarea preventivă a acestora.