Viceprim-ministrul Paul Stănescu le dă dreptate primarilor: trebuie să aibă pensie decentă!

152

La solicitările mai multor primari din țară, ministrul Paul Stănescu se poziționează de partea edililor, considerând că aceștia merită pensii decente.

În februarie, circa 500 de primari de comune din țară, printre care și 14 din Olt s-au adunat la București, la Adunarea generală a Asociației Comunelor din România (A.Co.R.). Principala nemulțumire pusă pe tapet guvernanților a fost legată de pensiile pe care aleșii le capătă, chiar și după 7 mandate, de până-n 1400 de lei, aceștia cerând pensii speciale, la fel ca parlamentarii. Spre exemplu, unul dintre cei mai vechi primari din Olt, Titi Peligrad, aflat la cel de-al 7-lea mandat, în urma simulării va ieși la pensie, după 31 de ani lucrați în primărie și 40 de ani vechime în muncă, doar cu circa 13 milioane lei vechi.

Săptămâna trecută, la Constanța, Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, viceprim-ministrul Paul Stănescu, a declarat că trebuie găsită o soluție în acest sens. Chiar el,  dacă ar fi ieșit la pensie după mandatele de președinte al CJ Olt, ar fi luat 1.580 lei lunar.

„Cred că primarii trebuie să aibă pensie decentă. Asta cred (…), cred că Parlamentul trebuie să decidă și în ceea ce privește pensiile primarilor. Nu știu dacă le putem numi speciale sau eu știu cum altcumva, dar cred că trebuie rezolvat și acest lucru. Și președinții de consilii județene. Dacă vreți, vă spun și de mine, ca să știți. Când am plecat, la 59 de ani, după două mandate de președinte al Consiliului Județean ales uninominal – și până atunci am avut numai funcții de conducere – și am făcut o simulare, vreau să știți că pensia cu care eu plecam la 59 de ani era 1.580 de lei. Trebuie să fim realiști. Sigur că sunt multe categorii care sunt defavorizate, aici trebuie ca toată lumea să aibă venituri decente, asta e ideea și asta vrea coaliția de guvernare”, a declarat viceprim-ministrul Paul Stănescu

Aceeași temă abordată de Realitatea Oltului în februarie 2018:

Pensiile aleșilor, o „bătaie de joc”. Primar: O să ajungem milogi!