Începând de săptămâna viitoare, traseele firmei slătinene de transport local se modifică. Modificările ce vor surveni vor fi în beneficiul celor ce folosesc transportul local. Astfel, numărul liniilor va fi de trei ori mai mic, iar timpul de așteptare se va reduce la jumătate. În perioada următoare, până la 1 iunie, angajații societății vor distribui călătorilor sau potențialilor beneficiari ai transportului local mii de pliante cu noile trasee.