O delegație din Franța va selecta elevi din Caracal pentru un stagiu de practică agricolă în Loiret

72

Delegația oficială a Camerei Agricole Loiret din care fac parte Michel Masson – președinte al Camerei Agricole Loiret, Philippe Galoo – vice-președinte al instituției şi Xavier Girard – șef serviciu Dezvoltare, a fost primită astăzi la Consiliul Județean Olt de către vicepreședintele Virgil Delureanu. Misiunea delegației  este de a selecta elevii olteni ce vor desfășura un stagiu de parctică în Franța.

Parteneriatul încheiat în anul 2006 între județul românesc Olt și departamentul francez Loiret continuă cu noi proiecte. În perioada 14-15 mai, delegația franceză efectuează o nouă misiune de lucru în județul nostru, ce vizează selectarea unui număr de cinci elevi de la Liceul ”Dimitrie Petrescu” Caracal care vor merge în Franța pentru un stagiu agricol. Elevii vor lucra la ferme vegetale şi zootehnice din departamentul Loiret, unul dintre cele mai bogate şi importante departamente franceze, reprezentativ pentru turismul,  industria și agricultura Franței. De asemenea, vor avea ocazia să cunoască fermieri francezi, să lucreze alături de ei, să se familiarizeze cu tehnologiile agricole folosite în prezent, dar şi să cunoască patrimoniul local al regiunii, în cadrul unor vizite tematice organizate de gazdele de la Camera Agricolă din Loiret.

Foto: vizită fermă

„Este al doilea an când Consiliul Județean Olt şi Departamentul Loiret programează acțiuni în beneficiul tinerilor olteni, constând în stagii de practică sau vizite culturale pentru elevii din județ, în scopul descoperirii valorilor culturale naționale şi europene, al schimbului de bune practici şi al încurajării francofoniei. De asemenea, în cadrul misiunii, a fost prevăzută o vizită la liceul caracalean, pentru a discuta cu elevii interesați de stagiul de pregătire şi conducerea unității de învățământ. Ulterior, delegația franceză, însoțită de Dana Ionescu – consilier în cadrul Serviciului Dezvoltare Regională al CJ Olt, Dragoș Drăghicescu şi Emil Marinescu, actualul, respectiv fostul director al Direcției pentru Agricultură Olt, a vizitat o fermă de mari dimensiuni din județul nostru, pentru a vedea stadiul culturilor şi tehnologiile folosite.”, declară Miruna Ginerică, consilierul președintelui CJ Olt și purtătorul de cuvânt al instituției.