10 iunie, REFERENDUM pentru familie și pentru județul Olt- Romanați

390

Deputatul de Olt Florin Iordache a anunțat că referendumul pentru familie ar putea fi organizat pe 10 iunie. Potrivit celor anunțate de conducerea județului Olt, tot la aceeași dată oltenii vor fi chemați la urne să decidă și dacă numele județului va fi schimbat în Olt- Romanați.

Astăzi, Curtea Constituţională a României a respins sesizarea privind proiectul de modificare a Legii referendumului, dând astfel undă verde organizării referendumului privind modificarea Constituției, care să precizeze clar că familia este formată dintr-un bărbat şi o femeie.

Deputatul de Olt Florin Iordache a propus data de 10 iunie ca zi de chemare a românilor la urne pentru susținerea familiei.

„În primul rând am avansat data de 10 iunie, conform modificărilor care au survenit la legea referendumului, așa cum știți, Curtea Constituțională tocmai a respins astăzi cea de-a doua sesizare privind neconstituționalitățile care vizează modificarea legii referendumului și, în aceste condiții, ân termen de zece zile, președintele este obligat să promulge legea, care a fost și la reexaminare. În momentul în care președintele promulgă legea și atunci în săptămâna 14-16, Senatul adoptând modificările la Constituție, în 30 de zile, în ultima duminică din cele 30 de zile, ar urma să organizăm referendumul. Acesta este calculul din care rezultă data de 10 iunie. Dacă președintele va uza de ultima zi de promulgare, în aceste condiții se mai duce o săptămână și va fi data de 17 iunie”, a declarat Florin Iordache în direct la Antena 3.

Odată cu referendumul pentru familie ar putea fi organizat și cel pentru schimbarea numelui județului nostru în Olt- Romanați. Ideea completării numelui județului a fost discutată în aprilie de reprezentanți ai mai multor asociații culturale, politicieni, oameni de afaceri dar și reprezentanți ai administrației locale și județene și ai Episcopiei Slatinei și Romanațiului. Proiectul se vrea o reparație istorică pentru locuitorii din stânga Oltului. Acesta prevede modificarea denumirii județului din Olt în Olt-Romanați, iar schimbarea să se facă nu imediat pe actele și documentele oltenilor, ci gratuit, în timp, la expirare.

Romanațiul a fost desființat odată cu reforma administrativă din 6 septembrie 1950. El era alcătuit din trei comune urbane: Caracal – reședința, Corabia – port la Dunăre și Balș. În anul 1930 populația urbană a județului Romanați era de 29.308 locuitor.

Județul se afla în sud-estul regiunii Oltenia și cuprindea partea de sud-est a actualului județ Dolj, partea central-sudică a actualului județ Olt și o mică parte din sud-vestul județului Teleorman de astăzi (comuna Islaz).