TUPEU Patronul de la Pizza Royal vrea despăgubiri de la familia fetelor pe care le-a îmbolnăvit

3491

Prins cu pizzeria din „buricul” Slatinei de către inspectorii sanitar veterinari cu nereguli, amendată și chiar închisă în repetate rânduri, patronul Pizzeriei Royal a dat în judecată ruda celor două fete care au ajuns la spital în urmă cu circa un an de zile după ce, spun ele, ar fi consumat pizza de la acest local, pe motiv că în urma plângerii acesteia și-a pierdut clienții.

25.000 de lei despăgubiri cere patronul Pizza Royal de la slătineanca care a sesizat autoritățile după ce nepoatele sale, de 6 și 13 ani, au ajuns la spital cu stări de vomă, dureri de cap și stomac, acuzând că aceste stări au apărut după ce au consumat pizza de la localul din Slatina. Verificările DSVSA Olt au confirmat că două din cele șase probe prelevate din local și de la angajați au fost neconforme, iar loclaul a fost amendat cu 2000 lei.

,,În urma analizării celor șase teste de sanitație prelevate, două au fost găsite necorespunzătoare, respectiv un test de sanitație prelevat după tegumentul unui angajat la parametru enterobacterii și un test de sanitație prelevat de pe suprafața de lucru, neconform la parametrul număr total de germeni. Acest lucru confirmă o stare de igienă necorespunzătoare, precară, dar și nerespectarea minimelor reguli de igienă, fapt constatat și sancționat de medicii veterinari la momentul efectuării controlului cu 2000 lei”, au susținut atunci inspectorii sanitar-veterinari.

Și aceea nu a fost prima dată când la firma în cauză inspectorii au descoperit nereguli, în trecut societatea mai fiind sancționată de patru ori, iar în două rânduri s-a ales cu autorizația de funcționare suspendată, pentru neîndeplinirea măsurilor dispuse în urma controalelor efectuate.

Știri despre acest caz:

https://realitateaoltului.ro/2017/05/02/se-confirma-la-royal-se-serveste-pizza-cu-enterobacterii-inspectorii-au-aplicat-amenda/

https://realitateaoltului.ro/2017/05/09/pizza-de-la-royal-atentat-la-sanatatea-noastra-inspectorii-dsvsa-olt-au-pus-iarasi-lacatul-pe-usa/

https://realitateaoltului.ro/2017/05/10/legea-nu-e-si-pentru-patronii-de-la-pizza-royal-dsvsa-inchide-localul-ei-il-deschid/

După popularizarea neconformităților, Pizza Royal, altădată un local arhiplin, și-a cam pirdut clienții. Văzând că prin pizzerie „bate vântul”, patronul a acţionat în instanță ruda celor două fete care a popularizat cazul. Îi cere 25.000 de lei despăgubiri. „Este culmea tupeului! Consider că acest proces este o jignire şi un atac psihologic la adresa mea. Nu eu am dispus controalele instituţiilor abilitate, nu eu am găsit nereguli şi am aplicat amenzi sau am decis suspendarea activităţii. Sunt acuzată că am manipulat presa. Aşa ceva nu s-a văzut: să fii găsit în neregulă, dar să ai tupeu să ceri despăgubiri!”, ne-a declarat persoana în cauză, fără a dori să-i facem public numele tocmai pentru a nu influenţa în niciun fel acţiunea aflată pe rolul instanţei.