Siminica Mirea, preocupată de abandonul şcolar şi cheltuirea fondurilor pentru diminuarea acestui fenomen

54

Refuzul din ce în ce mai mare al tinerilor de a continua pregătirea şcolară îl îngrijorează pe senatorul Siminica Mirea. Mai grav este că autorităţile centrale derulează fără efect numeorase programe menite să-i atragă pe copii la şocală. Ultimul astfel de proiect, finaţat cu 40 mil euro de către Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Educaţiei Naţionale,m se va aplica în câteva şcoli pilot. Senatorul liberal a adresat conducerii celro două ministere o întrebare privind criteriile de selectare a şoclilor pilot.

 

Statisticile oficiale arată că România este ţara cu cei mai mulţi elevi din Uniunea Europeană care abandonează şcoala. Doi din zece elevi ajung să renunţe la şcoală. Cei mai mulţi sunt de la ţară şi provin din familii sărace. Toate astea în timp ce în ultimii zece ani s-au investit sute de milioane de euro pentru a combate abandonul şcolar.

Senatorul PNL Siminica Mirea a fost interesată să afle amănunte despre modul în care au fost selectate cele 25 de şcoli pilot în care se vor pulsa pe viitor peste 40 milioane de euro.

,,De curand, Ministerul Fondurilor Europene a lansat un nou proiect impreuna cu Ministerul Educatiei in valoare de peste 40 de milioane de euro. Este vorba de a face sistemul de educație mult mai atractiv, în sensul de a atrage copiii și de a-i determina să nu părăsească școala, nefiind atrași de partea curriculară, de programul pe care îl au la școală. 
In cadrul acestui proiect vor participa 55.000 de profesori și vor beneficia elevii din România.. Vor și fi 25 de școli pilot iar acest nou tip de program se va implementa începând cu anul școlar 2018-2019.
Avand in vedere informatiile aparute în presă, am întrebat-o pe Doamna Ministru, Ministerul Fondurilor Europene, care sunt criteriile pe care le-a avut în vedere pentru selectionarea scolilor pilot”, a scris pe pagina sa de socializare demnitarul liberal.