Pregătiri pentru Expo – Flora la Slatina. Primii 20 de comercianți, înscriși la primărie

662
Esplanada se va transforma într-un colţ de rai

Între 10 și 13 mai, Slatina redevine capitala florilor, găzduind pentru a 24-a oară manifestarea Expo- Flora.

Esplanda Slatinei va fi, timp de patru zile, raiul florilor. Primăria Slatina va organiza cea de-a XXIV-a ediție a manifestării ”Expo-Flora”, eveniment destinat iubitorilor de flori, firmelor din domeniul floral, producătorilor sau comercianților de flori și material dendrologic.

Deschiderea oficială va avea loc pe 10 mai. Până acum, s-au înscris să participe 20 de comercianți de flori sau alte produse specifice manifestării, primăria așteptând „grosul” participanților de luni, având în vedere faptul că în această perioadă se desfășoară în țară mai multe acțiuni similare.

Pentru a-și putea vinde produsele în cadrul ”EXPO – FLORA SLATINA”, expozanții vor plăti o taxă de autorizație în valoare de 15 lei/zi, la care se adaugă o taxă de teren pentru expunere de 2 lei/mp/zi. Anul trecut, la EXPO – FLORA de la Slatina au participat 56 de agenți economici, dintre care doar 27  firme specializate în domeniul floral, restul fiind agenți economici ce au comercializat produse de artizanat & handmade, dulciuri, jucării etc.