Declarația unică, discutată de Liviu Dragnea și șeful ANAF

63

Marți, președintele PSD, Liviu Dragnea a avut o întâlnire cu șeful ANAF, Ionuţ Mişa, la biroul acestuia de la Camera Deputaţilor, fostul ministru al Finanţelor susţinând că unul dintre subiectele abordate a fost legat de declaraţia unică.

”(Am discutat – n.r.) aspecte strict tehnice despre declaraţia unică, de exemplu, astfel încât să funcţioneze cât mai bine şi să nu avem niciun fel de probleme. La nivelul formularului unic, din câte ştiţi, e o decizie pe care o ia ministrul prin Direcţia de Legislaţie. ANAF este cel care trebuie să pună practică toate aceste decizii şi acest formular şi să se asigure că nu există probleme la funcţionalitate, la declarare, la numărul de contribuabili…”, a declarat Ionuţ Mişa.

Întâlnirea dintre cei doi a durat aproximativ 40 de minute.