Bărbatul dat dispărut, găsit mort pe un câmp. L-a răpus gerul

1014

Gerul de la începutul acestei luni a făcut o victimă în Olt: un bărbat surprins pe un câmp de pe raza satului Dejești, comuna Vitomirești.

Petre Vieru, în vârstă de 57 de ani, dat dispărut pe data de 1 martie, a fost găsit ieri. Trupul său neînsuflețit zăcea mort pe un câmp de pe raza satului Dejești., comuna Vitomireşti, într-o zonă puţin locuită. „Au fost găsite asupra sa telefonul mobil, portofelul, în care avea actele de stare civilă, suma de 70 lei şi alte documente. Persoana era dată în urmărire naționala întrucât familia sesizase dispariția acestuia.Cu ocazia examinării exterioare a cadavrului, nu au fost constatate urme vizibile de violență pe cap, trunchi sau membre.”, arată IPJ Olt.

Trupul bărbatului a fost depus la Serviciul de Medicină Legală Olt, în vederea efectuării necropsiei, iar oamenii legii au întocmit acte premergătoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. Se pare că aceasta este doar o formalitate, existând indicii că bărbatul a fost răpus de ger.El mersese la mama sa din comuna Vitomirești, care era bolnavă, pentru a o îngriji.