Cazul Vâlcov, subiect la conferința președintelui Comisiei Europene și premierului Dăncilă la Bruxelles

232

Condamnarea consilierului premierului României la 8 ani de închisoare  a constituit subiect de interes la conferința organizată ieri la Bruxelles de către președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, premierul român Viorica Dăncilă și Comisarul european Corina Crețu.

Viorica Dăncilă nu scapă de „cazul Vâlcov” nici la Bruxelles. Ieri, după întrevederea cu președintele Comisiei Europene, premierul României a fost întrebat la conferința de presă  susținută alături de Juncker să explice prezența la guvern a lui Darius Vîlcov, consilier al prim-ministrului recent condamnat pentru evaziune fiscală.

”Este adevărat, este consilier al prim-ministrului. După câte știu, domnul Vâlcov a fost condamnat nu definitiv, și am spus înainte că prezumția de nevinovăție trebuie să funcționeze pânâ la o condamnare definitivă. Este directivă europeană în acest sens, iar eu nu fac decât să respect o directivă europeană. Dacă va fi o decizie definitivă vă asigur că atitudinea mea va fi total schimbată.”, a răspuns Dăncilă.

Președintele CE a oferit presei un răspuns sec:  ”Domnul la care faceți referire nu este consilierul meu.”

Darius Vâlcov, fost primar al Slatinei și fost ministru de Finanțe, angajat pe postul de consilier al premierului României, a fost condamnat recent la 8 ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani. Cum decizia nu este definitivă, condamnarea nu i-a afectat postul călduț de la Guvern.

Despre condamnarea lui Vâlcov:

http://realitateaoltului.ro/2018/02/08/darius-valcov-8-ani-de-inchisoare/

http://realitateaoltului.ro/2018/02/08/alaturi-de-valcov-prina-timoftie-si-tomescu-au-fost-condamnati-cu-executare/

http://realitateaoltului.ro/2018/02/08/iata-de-ce-a-fost-condamnat-darius-valcov-la-multi-ani-de-inchisoare-minuta-deciziei-magisratilor/

http://realitateaoltului.ro/2018/02/09/dragnea-il-da-pe-valcov-pe-mana-guvernului-imi-pare-rau/