Vești bune pentru primari. Guvernul le trimite banii de salarii

63

Veşti bune pentru primari! Guvernul pregătește o ordonanță de urgență prin care le permite să taie banii de investiții și să-i folosească pentru plata salariilor, potrivit Realitatea TV.  Anunțul a venit atât de la premierul Viorica Dăncilă, cât și de la ministrul Dezvoltării regionale, Paul Stănescu, la Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din România.

Vicepremierul Paul Stănescu a confirmat, luni, în fața jurnaliștilor, că Guvernul pregătește o ordonanță de urgență care să le permită autorităților locale să folosească banii din excedentul bugetar pentru a acoperi cheltuieile salariale.

Un mesaj similar le-a transmis premierul Dăncilă aleșilor prezenția la Adunarea comunelor din România:

„Ne vom asigura că veniturile din 2018 nu vor fi sub nivelul celor din 2017. În perioada următoare vom introduce și posibilitatea folosirii excedentului bugetar și pentru finanțarea cheltuielilor de personal, plata arieratelor, a corecțiilor financiare sau a sentințelor judecătorești definitive”.