Percheziții la Slatina și Vișina pentru evaziune fiscală și spălare de bani

617

11 percheziții ce vizează 12 persoane sunt în desfășurare în București, Ilfov, Olt, Vâlcea și Teleorman, într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani. În Olt, mascații descind în Slatina și Vișina.

Polițiștii din cadrul Direcției Generale a Poliției Municipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun în aplicare 11 mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Olt, Vâlcea şi Teleorman şi 12 mandate de aducere, într-un dosar privind săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălarea banilor, în domeniul prestărilor de servicii de consultanţă.Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la 1.500.000 de lei.

În Olt se desfășoară patru percheziții, în municipiul Slatina și în comuna Vișina. Potrivit anchetatorilor, „Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că bănuiţii au înregistrat în evidenţa contabilă a unor societăţi comerciale şi au declarat organelor fiscale achiziţii fictive de servicii, de la societăţi comerciale cu comportament de tip ‘fantomă’, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale”.

Persoanele vizate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Poliţia Sectorului 1.