Țigări de contrabandă aduse cu o dronă artizanală în România

31

12.500 ţigarete de contrabandă de provenienţă moldovenească, au fost trecute peste frontieră cu ajutorul unei drone artizanale, iar polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi au depistat o dronă artizanală, cu ajutorul căreia au fost trecute peste frontieră 12.500 ţigarete de provenienţă moldovenească, ambalate într-un colet de mici dimensiuni.

Aseară, în jurul orei 20.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere în zona de responsabilitate, au sesizat pe direcţia localităţii de frontieră Podu Jijiei, comuna Golăieşti, un zgomot produs de un aparat de zbor de mici dimensiuni (specific unei drone), care a traversat frontiera dintre Republica Moldova în România.

S-a procedat la monitorizarea traseului aparatului de zbor şi cercetarea zonei, ocazie cu care poliţiştii de frontieră au descoperit, în apropierea frontierei de stat, o dronă artizanală, prăbuşită şi avariată, de care era prins un colet care conținea țigări de proveniență R. Moldova.”, se arată într-un comunicat al Poliției de frontieră.