Școala Zero Waste își așteaptă concurenții. Acțiunile ecologice, recompensate cu tablă interactivă și videoproiector

62

Concursul național de ecologie „Școala Zero Waste 2018”, dotat cu premii constând în: tablă interactivă, calculatoare, imprimante, videoproiectoare, biciclete, tablete etc., își așteaptă concurenții. Oltul a fost anul trecut județul cu cele mai multe școli înscrise, dar și cu câștigătorul marelui premiu.

Până pe 2 martie se pot înscrie școlile oltene la concursul național „Școala Zero Waste 2018”, concurs de educație ecologică și colectare selectivă destinat tuturor școlilor din învățământul primar și gimnazial din România. Prin acest concurs, organizatorii își doresc să crească nivelul de educație în ceea ce privește acest vechi concept potrivit căruia nimic nu se risipește, iar deșeurile sunt privite ca resurse.
Perioada de desfășurare este 5 martie- 11 mai, școala care acumulează cele mai multe puncte fiind considerată câștigătoare. Punctele se obțin din organizarea a cât mai multor acțiuni educaționale din lista oferită de organizatori și din colectarea selectivă a cât mai multor deșeuri reciclabile: hârte/carton, aluminiu și plastic/pet.
Câștigătorul premiului I și trofeului de anul trecut a fost Școala Gimnazială Bălteni, care a primit o tablă interactivă și un videoproiector. Alți trei elev ai școlii au fost premiați- locul III și mențiuni, Oltul având înscrise 16 școli în concurs.
Elevii au făcut 93 de acțiuni de curățenie și au plantat mai mult de 10.000 de puieți de arbori forestieri și pomi fructiferi plantați. În plus, au fost recuperate 28 de tone de plastic, 100 de tone de hârtie și carton, 2,8 tone aluminiu și 11,8 tone DEEE-uri. Programul concursului i-a încurajat să meargă cu bicicleta la şcoală, să găsească metode alternative de predare și învățare, care nu imlică hârtia, ci tehnologia, dar şi ieşirile în aer liber, observând natura. Copiii ai învăţat şi să planteze o grădină la școală, înţelegând, astfel, cum se „creşte” mâncarea.