Cu doi copii sub cerul liber, doar cu hainele de pe ei

137

Au adormit luni seara în casa lor frumoasă, mobilată și cu de toate și s-au trezit săraci lipiți, doar cu hainele de pe ei. Un incendiu puternic i-a lăsat fără nimic, în plină iarnă. Doi copii și părinții lor din comuna Cilieni cer ajutor semenilor.

Haine, încălțăminte, alimente, mobilier, material de construcție, orice este binevenit pentru o familie din comuna Cilieni, rămasă cu doi copii sub cerul liber. Un incendiu puternic, izbucnit de la un scurtcircuit electric, a lăsat familia Marin Nicola fără agoniseala de-o viață, în plină iarnă. 13 pompieri cu 3 autospeciale s-au luptat ore în șir cu flăcările, fără însă a mai putea salva ceva. Oamenii cer acum ajutorul semenilor, care le pot dărui câte ceva de trebuință prin intermediul primăriei.
Cumnatul lor a postat pe o rețea de socializare vârstele membrilor familiei și numărul pe care-l poartă la încălțăminte, în speranța că semenii nu le vor întoarce spatele și le vor dărui din ce au în plus.
ʺ Vă rog din suflet dacă puteți să ajutați această familie rămasă fără casă cu 2 copii în plină iarnă! Adresa lor e: Nicola Marin, sat Cilieni, com Cilieni, jud Olt, str Apusului, nr 14, cod postal 237075, cont bancar RO61CECEOT1608RON0340225. Tatăl Marin are 49 ani și poartă la picior nr 42, mama Anișoara are 39 ani și poartă 37, băiatul are 18 ani și poartă 43, iar fata are 14 ani și poartă 36. Vă rugăm din suflet să îi ajutam fiecare cu ce are, din puțin se face mult. Ei au nevoie de absolut orice: de la haine, încălțăminte, alimente, mobilier, electrocasnice, materiale de construcții, bani, orice e bine-venit. Sperăm ca într-o bună zi să aibă din nou o cameră unde să poată sta ʺ, este apelul cumnatului Nicolae Preduț, care a postat pe o rețea de socializare și imaginile dezastrului.

Publié par Nicu Predut sur mardi 13 février 2018

Incendiul care a mistuit întreaga gospodăriei a familiei din Cilieni a fost prezentat ieri și de către Realitatea Oltului:

Incendiu devastator la Cilieni