Accident în lanț, în Constanța. Zece mașini implicate

21

O femeie a fost rănită şi zece maşini avariate, în noaptea de luni spre marţi, în urma unui accident produs în municipiul Constanţa. Maşina condusă de femeie a lovit un stâlp, după care a ricoşat în maşinile parcate.

Pompierii constănţeni au fost solicitaţi să intervină la scurt timp după miezul nopţii de luni spre marţi pe bulevardul 1 Decembrie din Constanţa, unde un autoturism de teren a izbit violent un stâlp, iar apoi a ricoşat şi a distrus şi alte maşini parcate pe marginea drumului.

La volan era o femeie în vârstă de 37 de ani, care a fost rănită grav.

a locul accidentului s-au deplasat mai multe echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa, Poliţiei şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”, inclusiv unul pentru descarcerare, dar intervenţia acestuia nu a fost necesară. Femeia a suferit un traumatism toracic şi a fost preluată conştientă de ambulanţă şi transportată la spital.

În urma impactului foarte puternic, stâlpul de electricitate lovit de maşină a fost practic smuls din pământ, iar 10 autoturisme parcate au fost grav avariate.

Pe numele femeii a fost deschis un dosar penal, poliţiştii încercând acum s-ă stabilească cum s-a produs exact accidentul.