Președinte nou la Olt peste tinerii lui Tăriceanu

237

Mihai Cârloganu este noul președinte, interimar, al Organizaţiei de Tineret ALDE Olt.

Mihai Cârloganu îl înlocuiește la conducerea organizației de tineret a ALDE Olt pe Nicușor Briceag. Noul președinte, ales sâmbătă, va deține funcția ca interimar, până la organizarea de alegeri.

„La întrunirea Delegaţiei Permanente a TLDE, din 10 februarie 2018, la care a participat şi liderul ALDE, domnul Călin Popescu Tăriceanu, s-a luat hotărârea revocării din funcţie a preşedintelui organizaţiei de tineret a formaţiunii ALDE Olt, domnul Nicuşor Briceag. Hotărârea a fost motivată de faptul că, în conformitate cu statutul partidului, preşedintele organizaţiei de tineret trebuie să aibă vârsta sub 35 de ani. Conducerea organizaţiei ALDE Olt, consecventă în promovarea tineretului care activează în partid, va acorda sprijinul necesar noului lider, ale cărui calităţi îl recomandă pentru rolul asumat.”, arată ALDE Olt, printr-un comunicat de presă.

Mihai Cârloganu este de profesie inginer în domeniul autovehiculelor rutiere și a intrat în politică în 213, alături de PNL, de care a „divorțat” în urmă cu aproape un an de zile.