Sindicate sănătate: vroiam mai puțin, dar la toți! Organizația de la Olt, dispusă să intre în GREVĂ

662
foto: arhivă

Medicii și asistenții din România vor fi plătiți ca în Vest, a promis ministrul Sănătății, anunțând salarii de mii de euro. Sindicatele amenință cu proteste dacă promisiunile nu vor fi onorate, dar și dacă și celelalte categorii de angajați din sănătate nu vor beneficia de măriri. Deciziile privind măsurile sindicale se vor lua după negocierile pe regulamentul de sporuri.

Salarii aproape duble, iar unele care depășesc chiar 4000 de euro, similare cu cele din ţări precum Italia, Germania sau Spani, a a anunțat ministrul Sănătății pentru medicii și asitenții medicali. Primele lefuri mărite ar urma să fie primite luna aceasta, iar în martie vor fi majorate din nou, ajungâdu-se la salarii de:

  • medic primar din spital -salariu net de 9106 lei, faţă de 3939 de lei din decembrie 2017;
  • asistent medical cu studii superioare – 3040 de lei net, în comparaţie cu 1862 de lei primiţi în decembrie 2017.
  • medic rezident anul III unităţi sanitare clinice :  8.343 lei
  • medic primar, anatomie patologică şi medicină legală : 20.234 lei
  • medic rezident anul I, servicii de ambulanţă / compartimente de primire urgenţe / secţii / compartimente de ATI :  7.098 lei
  • asistent medical, studii superioare, servicii de ambulanţă / compartimente de primire urgenţe / secţii / compartimente de ATI :  5.545 lei
  • medic primar, unităţi sanitare neclinice : 15.254 lei
  • asistent medical PL, unităţi sanitare neclinice : 4.794 lei

Sindicatele nu cred în aceste promisiuni și anunță proteste dacă acestea nu se vor concretiza. Reprezentanții salariaților din Sănătate sunt nemulțumiți că din mărirle salariale au fost exceptate celelalte categorii salariale, precum infirmieri, brancardieri, îngrijitori curățenie, biologi, cărora li se promit salarii mărite abia din 2022.

„Principala nemulțumire este creșterea salarială doar pentru medici și asistenți medicali. Și celelalte categorii salariale sunt în echipa medicală. Este o discriminare! Guvernul vrea să oprească exodul medicilor și asistenților, însă este posibil să înceapă un alt exod. Este adevărat, nu avem scăderi de drepturi salariale. S-a promis că până în anul 2022, vor beneficia de creşteri salariale şi alte categorii de personal sanitar: infirmieri, ambulanţieri, logoped, sociolog, profesor CFM, kinetoterapeut, asistent social. Însă avem garanția că până în 2022 se reglează? E vorba de 4 ani. Nu știm cum se schimbă deciziile acum, dar până atunci? Era mai corect să ni se dea mai puțin acum, dar la toți. Organizația Sanitas de la Olt este dispusă să intre în grevă entru infirmieri și îngrijitori curățenie. În echipa medicală nu sunt doar medicul și asistentul, nu poți lucra fără ceilalți!”, ne-a declarat Roxana Dumitrescu, liderul Sanitas Olt.

Potrivit sindicaliștilor, această lege conține foarte multe aberații. „Spre exemplu, o infirmieră gradația 2, cu zece ani vechime, înainte de creșteri avea 1860 lei salariu.  Mâine dacă angajez o infirmieră debutant, îi dau același salariu odată cu creșterea salariului minim la 1900 lei, ca acelui infirmier cu 10 ani vechime. Nu poți egaliza salarii pe gradații diferite. Iar la acest lucru s-a ajuns din lipsă de comunicare. Comisiile de specialitate din Parlament ne-au fost acceptate foarte multe amendamente, în Comisia de muncă nu ni s-a acceptat niciun amendament în nicio zonă de muncă”, explică Dumitrescu.

Măsurile sindicale vor fi stabilite, spune licerul Sanitas Olt, spre sfârșitul lunii, importanță în luarea deciziei având negocierile de marți pe regulamentul de sporuri.