Proteste sau nu? Dascălii, prinși între sindicate. La Olt sunt mulțumiți

102

Pe de o parte, dascălii sunt nemulțumiți și anunță acțiuni de protest, pe de alta sunt mulțumiți în mare măsură și nu consideră că revendicările pe care le mai au impun proteste. Dascălii sunt prinși între sindicate, FSLI chemându-i în stradă, iar FSE Spiru Haret, de care aparține SIP Olt ce reprezintă interesele majorității angajaților din învățământul oltean, anunțând că profesorii nu au motive de protest.

Cu excepția nemulțumirilor legate de salarizarea personalului contractual și nedidactic din inspectorate școlare, nemulțumirile dascălilor olteni nu impun declanșarea de proteste. O spune președintele SIP Olt, Ionel Barbu, secretar general al FSE „Spiru Haret“. Întors astăzi de la ședința extraordinară a CEx a ministerului de resort cu sindicatele, Barbu a declarat pentru Realitatea Oltului că se așteaptă creșterile din martie și că nu sunt motive pentru a vorbi despre proteste. „Problema celor care funcționează pe fracții de normă a  fost rezolvată, ieri fiind aprobată ordonanța și publicată deja în Monitorul Oficial. Am participat la trei zile de dezbateri pe politici de personal, mobilitatea personalului didactic, încadrările anului în curs și anului școlar 2018/2019. Așteptăm creșterile salariale din martie, cu 20%. Mai avem revendicări, însă avem și promisiuni că vor fi rezolvate, însă nu de natura declanșării de acțiuni sindicale. Una dintre problemele ce trebuie rezolvate se referă la salarizarea personalului contractual și nedidactic din inspectoratele școlare. Pe funcții similare, contabilii, informaticienii din învățământul de masă au salarii mai mari cu 25%. Deja se înregistrează fenomenul de emigrare și trebuie să fie motivate și aceste funcții. Rezolvarea poate fi realizată printr-o nouă ordonanță sau aprobarea prin lege a O 91.”, ne-a declarat Ionel Barbu.

Pe de altă parte, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, la care sunt afiliați și dascăli olteni, a anunțat că a semnalat guvernanților  probleme grave în sistemul de învățământ românesc, amenințând că membrii săi de sindicat sunt pregătiți să înceapă proteste de stradă.