Dragnea îl dă pe Vâlcov pe mâna Guvernului: îmi pare rău…

370

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a făcut astăzi o declarație privind situația lui Darius Vâlcov ca și consilier al primului ministru al României, după ce Instanța Supremă l-a condamnat ieri la 8 ani de închisoare cu executare.

Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina, fost ministru al Finanțelor și actual consilier al premierului Viorica Dăncilă, a fost condamnat ieri de ÎCCJ la opt ani de închisoare în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani.

Pentru infracțiunea de trafic de influență, Darius Vâlcov a primit 4 ani de închisoare, pentru infracțiunea de spălare de bani,  6 ani, iar pentru operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupate, încă 2 ani. După contopirea pedepselor, ICCJ a decis condamnarea la închisoare pentru o perioadă de 8 ani. Instanța supremă a stabilit și confiscarea a 6,2 milioane lei, bani pe care fostul edil i-ar fi primit ca mită, precum și menținerea sechestrului instituit pe bunuri ridicate la perchezițiile făcute în 2015 în acest dosar, adică circa 170 de tablouri și alte opere de artă, trei lingouri de aur și diverse sume de bani.

După decizia de ieri, Liviu Dragnea a declarat astăzi că Viorica Dăncilă este cea care va hotărî dacă Darius Vâlcov rămâne sau nu în Executiv. „Nu, nu îi dau sfat domnului Vâlcov, e o condamnare în primă instanţă, nu-s jurist, nu-s avocat, îmi este foarte greu să comentez astfel de decizie, în schimb am o părere de rău, adică îmi pare rău, dar, mă rog, până la decizia definitivă mai este. Sunt milioane de români totuşi care au avut în 2017 şi o să aibă în continuare salarii mai mari, pensii mai mari, România a avut o creştere economică record datorită unui program de guvernare la care Darius Vâlcov a avut o contribuţie determinantă şi îmi pare rău că se întâmplă asta şi nu pot să spun că e nedreaptă decizia instanţei, că nu ştiu dosarul, îmi pare rău pentru el. În schimb, Guvernul va decide dacă rămâne sau nu rămâne acolo. Nu am propus pe nimeni în aparatul Guvernului, deci nu o să propun să plece cineva de acolo. Este strict decizia Guvernului şi a prim ministrului”, a spus Dragnea la Palatul Parlamentului.

Pe aceeași temă:

http://realitateaoltului.ro/2018/02/08/lavinia-sandru-fosta-sotie-a-lui-darius-valcov-a-fost-suspendata-de-larealitatea-tv/

http://realitateaoltului.ro/2018/02/08/coincidente-interesante-iata-cine-sunt-cele-trei-judecatoare-care-l-au-condamnat-pe-darius-valcov/

http://realitateaoltului.ro/2018/02/08/darius-valcov-8-ani-de-inchisoare/

http://realitateaoltului.ro/2018/02/08/iata-de-ce-a-fost-condamnat-darius-valcov-la-multi-ani-de-inchisoare-minuta-deciziei-magisratilor/

http://realitateaoltului.ro/2018/02/08/alaturi-de-valcov-prina-timoftie-si-tomescu-au-fost-condamnati-cu-executare/

În același dosar, Minel Prina, fost primar al municipiului Slatina, a fost condamnat la 4 ani şi şase luni de închisoare, iar Lucian Şuşală (fost şofer al lui Darius Vâlcov, fost director Imobiliare Consloc, societatea CL Slatina) – la 2 ani cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 5 ani. Decizia nu este definitivă.