Iulius și Carmen Șpak, AUDIAȚI în urma perchezițiilor

1686
foto: facebook

Fiul și nora fostului miliardar Constantin Șpak, patron al unor fabrici de mezeluri din judeţul Olt care s-a înjunghiat în inimă în aprilie 2011, au ajuns astăzi la audieri alături de alți angajați ai firmei pe care o administrează în Valea Mare, într-un dosar de evaziune fiscală.

În urma celor 6 percheziții efectuate în această dimineață la Valea Mare, Slatina, Craiova, Pitești și o comună argeșeană, printre cele 5 persoane conduse la audieri la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Argeș se numără și Iulius și Carmen Șpak, copiii fostului miliardar oltean Constantin Șpak, sinucis în urmă cu șapte ani. Aceștia sunt suspectați că, prin firma pe care o administrează, Iulius Spak Prod 1914, ar fi prejudiciat statul cu peste 450.000 de lei, reprezentând impozit pe profit și TVA. La audieri au fost conduși și directorul general al firmei – din municipiul Craiova, directorul zonal și un angajat, ambii din Argeş.

„În urma perchezițiilor domiciliare efectuate în această dimineață, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au identificat și ridicat în vederea continuării cercetărilor unități PC, imprimante, telefoane mobile și tablete, susceptibile că ar fi fost folosite la săvârșirea de infracțiuni. Totodată, polițiștii au identificat și ridicat în vederea continuării cercetărilor mai multe documente fiscale.”, arată un comunicat remis de IPJ Argeș.

Potrivit anchetatorilor, acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. Din cercetări a reieșit că, în perioada august – noiembrie 2017, administratorii  societății ar fi omis în totalitate sau în parte să evidențieze în registrele contabile operațiunile comerciale efectuate.

UPDATE/VIDEO Percheziții pentru evaziune cu produse din carne, la Șpak-Valea Mare și Slatina