Simulări pentru BAC și Evaluarea Națională luna viitoare

89

Inspectoratul Școlar Județean Olt a postat calendarul simulării Evaluării Naționale pentru clasa a VIII-a și simulării probelor scrise din cadrul examenului de Bacalaureat. Simulările vor avea loc luna viitoare, la nivel național.

Elevii din anii terminali se pregătesc de simulări. Dacă în februarie liceenii de clasa XII/XIII înscriși la prima sesiune de BAC 2018 susțin probele de competențe, în martie vor intra în emoțiile simulărilor probelor scrise.

IȘJ Olt a publicat calendarul simulării organizate la nivel național, atât pentru Evaluarea Națională, cât și BAC. Ministerul urmărește astfel familiarizarea elevilor cu rigorile examenelor pe care le vor susţine la finalul celor două cicluri de învățământ, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum şi optimizarea pregătirii în vederea obținerii unor rezultate satisfăcătoare la examenele propriu-zise.

Simularea Evaluării Naționale pentru elevii de clasa a VIII-a va avea loc în perioada 5-7 martie, în timp ce în intervalul 19-22 martie va avea loc simularea probelor scrise din cadrul examenului de maturitate.

„Subiectele sunt elaborate de către specialiștii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare, în mod similar cu modelele publicate pe www.subiecte.edu.ro, și sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacităţile elevilor pe temele prevăzute în programa de examen și parcurse până la această dată. Corectarea lucrărilor va fi realizată, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea. Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte”, arată comunicatul.

Rezultatele obținute vor fi comunicate elevilor în data de 30 martie.

Calendarul simulării Evaluării:

  • 5 martie – Limba și literatura română;
  • 6 martie – Matematică;
  • 7 martie – Limba și literatura maternă;
  • 16 martie – comunicarea rezultatelor.

Simulare BAC (calendar comun pentru clasele a XI-a și a XII-a):

  • 19 martie – Limba și literatura română/E)a);
  • 20 martie – Limba și literatura maternă/E)b);
  • 21 martie – proba obligatorie a profilului/E)c).
  • Proba la alegere a profilului și specializării/ E)d) se va derula joi, 22 martie și va fi susținută exclusiv de elevii clasei a XII-a.