Juriul liceenilor, la Festivalul Internațional de Documentar și Drepturile Omului

42
Jurații din 2017

Liceenii olteni sunt invitați să se înscrie la concursul de eseuri, o secțiune din cadrul One World România 11, cei mai buni cinci tineri urmând a face parte din juriul festivalului, juriu ce va delibera și stabili câștigătorul festivalului internațional de documentar și drepturile omului.

18 februarie este data până la care elevii de liceu se pot înscrie pentru a putea face parte din juriul ce va stabili câștigătorul, după zece zile de proiectări în opt locații din centrul Capitalei a celor mai noi documentare din toată lumea. Tot ce trebuie să facă c ei care-și doresc să facă parte din echipa de 5 jurați este să trimită un eseu la One World România, festivalul internațional de film documentar și drepturile omului, în care să răspundă la întrebarea „Ești ceea ce înveți?”.

Membrii juriului vor fi anunțați la începutul lunii martie. Tinerii vor avea nu numai șansa de a viziona și decide câștigătorul trofeului OWR, ci se vor întâlni cu realizatori și specialiști în domeniu.

Festivalul are loc în perioada 16- 25 martie.