10 braconieri piscicoli şi 5 vânzători de peşte, prinşi de jandarmi

191

Săptămâna trecută a fost una cu o captură impresionantă pentru jandarmii olteni pe linia braconajului piscicol.

În perioada 11-20 ianuarie, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt au executat o serie de acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de încălcare a normelor legale privind regimul piscicol.  Pe timpul acțiunilor jandarmii au constatat 6 infracțiuni și 8 contravenții pentru încălcări ale prevederilor privind pescuitul şi acvacultura.

Cinci bărbați au fost depistați în timp ce comercializau trecătorilor pește proaspăt din specia „caras”. Faptele au fost costatate în municipiile Caracal și Slatina și în localitatea Grojdibodu, iar cantitatea totală de pește a fost de aproximativ 64 kg.

Alţi zece cetăţeni au fost prinşi la pescuit ilegal. „În localitatea Verguleasa a fost depistat un bărbat în vârstă de 43 de ani, în timp ce desfăşura activităţi de pescuit pe lacul de acumulare Drăgăşani, cu unelte neautorizate, înţepătoare şi agăţătoare, respectiv cu două ancore cu trei cârlige ataşate de firul lansetei. Pe raza municipiului Slatina a fost depistat un bărbat în vârstă de 67 de ani, în timp ce desfăşura activităţi de pescuit pe lacul de acumulare Slatina, cu unelte neautorizate, înţepătoare şi agăţătoare, respectiv cu două ancore cu trei cârlige ataşate de firul lansetei. Alți 8 bărbați  au fost sancționați contravențional pentru pescuit fără permis și neprezentarea permisului,licenței sau autorizației de pescuit.”, arată Claudia Niţă, purtătorul de cuvânt al IJJ Olt.

Documentele întocmite de jandarmi şi bunurile ridicate, au fost predate organelor de urmărire penală competente, pentru continuarea cercetărilor.