Informații de ultimă oră despre starea de sănătate a deputatului Florin Iordache

102

Starea de sănătate a deputatului PSD Florin Iordache, care a fost operat joi după ce a fost diagnosticat cu colecistită acută, este una bună, după cum a declarat vineri, prof. dr. Mircea Beuran, şeful Clinicii de chirurgie a Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca.

”L-am operat ieri după-amiază. Este bine. L-am văzut în dimineaţa aceasta. Din punctul nostru de vedere, credem că mâine poate să plece acasă”, a precizat medicul.

El a afirmat că deputatul a fost operat laparoscopic, acesta suferind de colecistită acută flegmonoasă liviatică. Florin Iordache s-a prezentat joi dimineaţă la Spitalul Floreasca.

Litiaza veziculară (pietrele la colecist, denumit și veziculă biliară sau „fiere”) este o afecțiune frecventă. Această suferință e întâlnită la 10-20% dintre persoanele cu vârste între 20 și 40 de ani și la peste 20% dintre cei care au depășit 40 de ani.