Sunt PERSONALITĂȚILE Slatinei! Află de ce merită distincția

1292

Un sportiv, un istoric și un CEO vor fi declarate „Personalitatea anului” de către Primăria Slatina, distincție devenită tradițională cu ocazia Zilelor Slatinei. Iar anul acesta capitala Oltului aniversează 650 de ani de atestare documentară.

La data de 20 ianuarie 2018, se împlinesc 650 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Slatina, ocazie cu care primăria va organiza patru zile de sărbătoare, de la care nu vor lipsi distincțiile și premiile oferite slătinejilor cu care urea se mândrește. Printre acestea, și distincția „Personalitatea anului”, una dintre acțiunile importante de tradiție prin care se subliniază aportul celor mai semnificativi actori publici la dezvoltarea economică, socială, cultural-educativă și sportivă a municipiului.

În acest sens, motivat de performanţele obţinute de aceştia în carieră pentru promovarea imaginii municipiului Slatina, dar şi pentru sprijinirea administraţiei publice locale, Primăria Slatina a considerat oportună conferirea distincţiei „Personalitatea anului”: pentru activitatea sportivă lui  Vlad TĂNASE, pentru activitatea culturală-  Aurelia GROSU, iar pentru activitatea economică lui Wolfgang MEIER.

Cine sunt și de ce merită această distincție?

Sportivul Vlad TĂNASE, în vârstă de 32 de ani, a finalizat în 2017 uneled intre cele mai dure competiții din lume de anduranță (triatlon): ”IronMan” – ”The Brutal Extreme” (Țara Galilor) și ”Enduroman” (Hampshire, Marea Britanie). În luna mai 2017 a participat la cunoscuta competiție Enduroman, un ultra-triatlon pe distanța echivalentă a două probe de tip IronMan continue: circa 8 km. înot, 360 km. bicicletă și 84 km.alergare), competiție derulată în sudul Angliei, localitatea Hampshire;

Slătineanul de OȚEL. A parcurs distanțele cumulate a două triatloane pe distanța IronMan

În luna septembrie 2017, Tănase a încheiat primul triplu Ironman din viața sa: ”The Brutal Extreme” (triatlon): 11,4 km. inot, 556 km. bicicletă și 120 km. alergare, competiție derulată în Țara Galilor. De menționat că doar 6 concurenți dintre cei 16 înscriși inițial au reușit să treacă linia de finish al acestei dure competiții sportive;

Tănase continuă cursa la cel mai dificil triatlon din lume: The Brutal

Astea, după ce anul trecut a scris istorie la Cercul Polar, la Ultra-maratonul 6633 Arctic Ultra. Alături de alţi doi români– Andrei Roşu şi Tibi Uşeriu, slătineanul a străbătut în opt zile 566 de kilometri, înfruntând temperaturi de până la minus 70 de grade Celsius și rafale de vânt ce ating viteze de până la 200 de kilometri pe oră. România este prima ţară din istoria ultra-maratonului Canadei care are trei sportivi participanţi la cea mai dificilă competiţie a lumii, în 9 ani doar 19 sportivi din lume reuşind să termine cursa.

DETALII cursă:

Un slătinean scrie istorie la Cercul Polar

Pentru activitatea culturală, distincția Personalitatea Anului va fi acordată istoricului Aurelia GROSU – pentru elaborarea în 2017 a unui proiect inedit în peisajul cultural slătinean, respectiv realizarea unui film documentar despre istoria municipiului Slatina – ”Vârstele Slatinei”. Aurelia Grosu este doctor în istorie și cercetător științific,  fost director al Muzeului Județean Olt din Slatina.

Pentru activitatea economică, distincția menționată se va acorda de către Primăria Slatina directorului executiv Wolfgang MEIER – Pirelli Tyres Romania – pentru rezultatele economice obținute în cursul anului 2017 și continuarea planurilor de extindere a fabricii de la Slatina. Pirelli Tyres a investit în România din anul 2005 și până în prezent peste 555 milioane de euro, ducând la crearea a peste 2.200 de locuri de muncă în cadrul fabricii de anvelope de la Slatina.

VEZI ȘI:

Peste 200 de CAMPIONI, premiați de Zilele Slatinei. Vezi cine sunt

 

 sau

LISTĂ. Cei mai buni elevi ai Slatinei, premiați cu burse de merit și excelență