Sfârșit de an zgârcit cu oferte de muncă pentru olteni

144

Finele lui 2017 se arată zgârcit în oferte pentru oltenii aflați în căutarea unui loc de muncă. Astăzi, doar 121 de joburi sunt declarate vacante.

Pe final de an, angajatorii olteni nu se înghesuie să caute forță de muncă. Dacă în alte luni, la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt curgea cu sute de oferte, astăzi doar 31 de meserii se regăsesc în tabelul de joburi vacante. Angajatorii din județ caută 121 de salariați, dintre care 120 în Slatina, pe zona Caracal fiind un singur post vacant de vânzător, iar pe Balș, Corabia sau Drăgănești – Olt oferta fiind zero. Cele mai numeroase solicitări sunt pentru confecționer asamblor articole textile- 22, ambalator manual- 11 și lucrător comercial- 10.

Nici angajatorii din late județe nu caută astăzi muncitori din Olt.

Pe aceeași temă:

http://realitateaoltului.ro/2017/12/14/angajatii-din-constructii-afectati-de-disponibilizari/

Deși patronii pot primi subvenții pentru ucenici și stagiari, oferta rămâne destul de mică la nivelul județului Olt. Astăzi, pentru ucenici nu se oferă niciun loc de muncă, în timp ce pentru stagiari sunt oferite două posturi de redactor.

Mai puteți citi:

http://realitateaoltului.ro/2017/11/01/statul-ii-plateste-lunar-pe-patroni-sa-angajeze-stagiari-si-ucenici-doar-doua-firme-din-olt-interesate/

Anul acesta, rata medie a șomajului la nivelul județului nostru a fost de 7,25%, numărul șomerilor variind între 10- 11.000, dintre care majoritatea cu studii primare, gimnaziale, profesional. „Majoritatea locurilor de muncă vacante comunicate de agenții economici sunt pentru meserii care presupun anumite studii, calificări și aptitudini specifice, iar în evidența agenției noastre peste 3.000 persoane sunt fără studii, calificări și o mare parte au calificări în meserii care nu mai sunt solicitate pe piața forței de muncă.”, a recunoscut directorul AJOFM Olt, Constantin Cîtu, într-un interviu recent acordat pentru Realitatea Oltului.

Anul acesta, circa 8000 de șomeri olteni și-au găsit un loc de muncă prin intermediul AJOFM Olt.

Pe aceeași temă:

Avem și șomeri, și job-uri vacante. Cîtu: mii de olteni nu au studii sau au calificări fără căutare pe piața muncii!