Premierul Mihai Tudose, interpelat de Siminica Mirea pe tema redevențelor

46

Senatorul de Olt Siminica Mirea i-a adresat o interpelare premierul Mihai Tudose, referitoare la proiectul de lege pentru reglementarea sistemului de redevenţe al concesiunilor resurselor minerale, petroliere şi hidrominerale. Demnitarul oltean a solicitat ca șeful guvernului să facă publică valoarea redevenţei pentru licenţele de exploatare, aflate în derulare în acest an, dar și să aducă la cunoștința publicului prevederile mandatul de reprezentare juridică acordat de Ministerul Finanţelor Publice consortiului format din societăţile de avocatură „Lalive Avocats” şi „Leaua şi Asociaţii”.

Senatorul de Olt Siminica Mirea se dovedește a rămâne unul dintre cei mai activi parlamentari ai județului. Având în vedere că majoritatea aleșilor sunt reprezentanți ai Coaliției PSD-ALDE, ea este avantajată de postura de parlamentar al Opoziei. Una dintre ultimele interpelări adresate Executivului îl vizează direct pe premierul Mihai Tudose și vizează sistemul de redevențe al concesiunilor resurselor minerale, petroliere şi hidrominerale dar și alte aspecte ce vizează intervenția statului în acest domeniu.

„În data de 02 octombrie a.c, Ministerul Economiei a supus dezbaterii publice proiectul de lege pentru reglementarea sistemului de redevenţe al concesiunilor resurselor minerale, petroliere şi hidrominerale1, proiect care reglementează sistemul de redevenţe la care sunt obligaţi titularii de: concesiuni miniere, concesiuni petroliere, concesiuni ale resurselor hidrominerale şi apelor de masă, etc. Modificările, aşa cum sunt menţionate în Expunerea de motive, urmăresc, în principal: sistematizarea redevenţelor pe domeniile, separarea redevenţelor completarea cadrului normativ, actualizarea cotelor de redevenţă, pornind de la experienţa acumulată de autoritatea competentă în urma aplicării prevederilor Legii Minelor nr. 85/2003 şi Legii Petrolului nr. 238/2004.
În conformitate cu prevederile art. 11, «Soluţionarea litigiilor în legătură cu interpretarea şi executarea prevederilor prezentei legi este de competenţa instanţelor din România, dacă părţile nu au convenit soluţionarea pe cale arbitrală. In litigiile cu elemente de extraneitate părţile pot conveni asupra competenţei, inclusiv a instanţelor arbitrale internaţionale»”, a susținut senatorul Siminica Mirea în interpelare, solicitând explicit ca Guvernul să facă publică valoarea redevenţei pentru licenţele de exploatare, aflate în derulare în acest an.

Demnitarul a mai cerut ca prevederile mandatului de reprezentare juridică acordat de Ministerul Finanţelor Publice consortiului format din societăţile de avocatură „Lalive Avocats” şi „Leaua şi Asociaţii”.

O altă interpelare adresată de senatorul Siminica Mirea în actuala sesiune parlamentară vizează Fondul de Pensii din Pilonul II. Aceasta i-a fost adresată ministrului Finanțelor Ionuț Mișa și se dorește a atrage atenția asupra implicațiilor pe care le va avea reducerea contribuției la acest fond.

,,De doi ani conform legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, cota de contribuție la pilonul II trebuia să crească la 6%. S-a amânat această majorare iar acum se intenționează micșorarea cotei actuale de 5,1 % pentru a o majora pe cea de la pilonul I administrat de stat. 

Reducerea contribuțiilor la pilonul II de pensii este la fel de nocivă ca și naționalizarea sau desființarea acestor fonduri, în contextul în care legislația oricum prevede o contribuție mai mare decât cea care se realizează efectiv. 

Activitatea fondurilor de pensii din pilonul II poate fi îmbunătățită, însă trebuie susținut principiul pe baza căruia acestea au fost înființate, și anume mai buna administrare a contribuțiilor sociale ale românilor, pentru a le asigura acestora o pensie decentă.

În acest sens, va întreb, Domnule Ministru, care sunt intențiile reale ale Ministerului Finanțelor Publice privind Fondurile de Pensii din Pilonul II?”