Fost ministru condamnat la 5 ani de închisoare cu executare

153

Fostul ministru de Interne Cristian David a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare de magistrații instanței supreme, după trei amânări.

DNA l-a trimis în judecată  în 16 iulie iulie 2015 pe Cristian David alături de Gheorghe Doliu, Valeriu Roger Niţescu, fostul şef de cabinet al lui David, şi Marian Cristinel Bîgiu, prefect al judeţului Buzău la data comiterii faptei.

Procurorii au arătat că, în calitate de ministru al Internelor şi Reformei Administrative, în cursul anului 2007, prin intermediul lui Niţescu, Cristian David a pretins, iar, în luna februarie 2008, a primit 500.000 de euro de la un denunţător, beneficiar al unor drepturi litigioase.

Judecătorii au decis confiscarea sumei ce a reprezentat mita primită.

Suma respectivă ar fi fost pretinsă şi primită de David pentru a-şi exercita atribuţiile de îndrumare şi coordonare a activităţii prefecţilor într-o modalitate care să asigure emiterea unui titlu de proprietate asupra unui teren de 15 hectare, aflat în intravilanul municipiului Buzău, de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate. Cristian David ar fi luat legătura cu Marian Bîgiu, prefect al judeţului Buzău la acea dată, solicitându-i ajutorul în acest sens.

În schimbul promisiunii de exercitare a influenţei, Valeriu Roger Niţescu, în calitate de şef de cabinet al ministrului de Interne şi Reformei Administrative ar fi pretins şi primit de la aceeaşi persoană 600.000 euro.