Sediu PSD, atacat cu o sticlă incendiară de fiul unui membru PNL

136

Incidentul a avut loc în această dimineaţă în judeţul Giurgiu. Din fericire, el nu s-a soldat cu incendierea sediului social-democraţilor, ci doar cu murdărirea unuia dintre pereţii imobilului.

Noaptea trecută, IPJ Giurgiu a fost sesizat, prin apel la 112, cu privire la faptul ca în municipiul Giurgiu o persoană a aruncat cu o sticlă cu material inflamabil asupra  sediului PSD.

Nu a fost necesară intervenția ISU, flacăra stingându-se la impact, pe perete rămânând doar o pată de fum și miros petrolier.

În urma măsurilor urgente dispuse de comanda IPJ Girgiu, la scurt timp, în apropiere, a fost depistat autorul faptei în persoana lui Dinu Mihai Ciprian, în vârstă de 19 ani, fiul lui Dinu Florian, membru PNL.

Autorul a fost condus la sediul Politiei municipiului Giurgiu pentru cercetări.

Au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârșirea infractiunii de tentativa de distrugere