Klaus Iohannis transmite un mesaj ferm Guvernului Tudose

116

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că proiectul de buget pentru anul 2018 ar putea fi adoptat de Guvern pe 29 noiembrie, lucru ce a stârnit reacţia preşedintelui .

Președintele României Klaus Iohannis a declarat vineri, la Bruxelles, că așteaptă de la Guvernul Tudose un proiect de buget „echilibrat și sustenabil”.

„Aștept un buget echilibrat, sustenabil și care poate fi pus în practică, care poate fi executat. Evident, că sunt câteva așteptări și foarte concrete. Mi se pare obligatoriu să avem 2% alocat pentru apărare. De asemenea, mi se pare obligatoriu să avem o sumă suficient de mare pentru educație, pentru sănătate, dar sper să avem bani alocați nu doar pentru investiții publice, ci să fie și executate aceste investiții”, a spus Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis participă, vineri, la cel de-al cincilea Summit al Parteneriatului Estic, organizat la Bruxelles sub egida Preşedinţiei estone a Consiliului Uniunii Europene, care va urmări să confirme progresele din cele patru domenii prioritare de cooperare stabilite la Summitul precedent, de la Riga, din 2015: capacitate administrativă şi bună guvernare, oportunităţi de piaţă, interconectări şi schimbări climatice, mobilitate şi contacte interumane.