Performanța europeană aduce nou PREMIU pentru Adina Diaconu și Irina Ciobanu

47

Slătinencele Adina Diaconu și Irina Ciobanu încă mai culeg lauri după succesul obținut la Luxemburg cu echipa României de tenis de masă. Aseară, au fost premiate în cadrul Galei premiilor Asociației Presei Sportive.

După 12 ani, echipa feminină de tenis de masă a României a obținut titlul de campioană europeană pe echipe, al patrulea titlu pentru țara noastră după cele din 1992 (Stuttgart), 2002 (Zagreb) și 2005 (Aarhus). Din echipa câștigătoare la Campionatul European de Tenis de Masă Seniori, Proba pe echipe, desfășurat la Luxemburg, în perioada 11 – 18 septembrie au făcut parte și două slătinence: Irina Ciobanu și Adina Diaconu (de 12 ori campioană europeană la juniori, mondială la tineret, europeană de tineret, campioană națională la senioare, iar recent triplă campioană naţională la tineret în probele de simplu, dublu fete şi dublu mixt).

Aseară, la Gala premiilor Asociației Presei Sportive, echipa feminină campioană europeană a fost laureată la categoria Sport.

Reamintim că pentru reușita de la Luxemburg, fetele noastre au fost premiate de către Ministerul Tineretului și Sportului cu câte 37.000 de lei.